I-au interzis visul lui Petrescu! „Am fost de acord, dar nu s-a putut”. Ce crede „Bursucul” despre numirea lui Contra

Redactor:
Andrei Pal
I-au interzis visul lui Petrescu!
  • Publicat:
  • Actualizat:

Dan Petrescu a vorbit pentru prima dată despre subiectul „naționala” după ce a ratat șansa de a ajunge selecționer. „Bursucul” a fost aproape de a-și îndeplini visul, însă conducerea CFR-ului nu i-a permis să preia banca tehnică. SuperDan a spus că a avut pe masă propunerea de a antrena în paralel și CFR, și echipa naționala, dar „nu s-a putut”.

Antrenorul de 49 de ani a fost cap de listă pentru FRF după îndepărtarea lui Daum, însă contractul pe care Dan Petrescu îl are în „Gruia” nu i-a permis acestuia să devină selecționer. Mai mult, când acestuia i-a fost propusă varianta de a pregăti în paralel CFR-ul și echipa națională, conducătorii de pe „Dr. Constantin Rădulescu” s-au opus, ideea nefiind pe placul lor.

„Asta era propunerea lor, am fost de acord, dar nu s-a putut. Nu mă așteptam să fiu prima opțiune pentru națională, mă gândeam doar că voi fi acolo, pe o listă. Speram să vină acea zi, însă a venit după ce am ales un club care mi-a oferit foarte multe și mi-a fost foarte greu să plec. Voiam la echipa națională, însă doar cu acordul clubului”, a declarat Petrescu în conferința de presă dinaintea meciului cu FCSB.

În schimb, Petrescu cred că alesul FRF, Cosmin Contra, este o variantă bună pentru naționala României și poate avea un impact pozitiv asupra „tricolorilor”. „Contra este o alegere foarte bună, sper să califice echipa la Euro 2020 și să aducă acel spirit care era la echipa națională”, a mai spus fostul fundaș dreapta al naționalei.

95 de meciuri și 12 goluri are Dan Petrescu în tricoul „tricolorilor”

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
De ce a fost eliminată Ștefania Ștefan. Acuzații dure la adresa Pro TV după ultimul episod Survivor All Stars
De ce a fost eliminată Ștefania Ștefan. Acuzații dure la adresa Pro TV după ultimul episod Survivor All Stars
”Veste bună pentru Horațiu Moldovan”. Anunțul venit din Spania
”Veste bună pentru Horațiu Moldovan”. Anunțul venit din Spania
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Are 77 de ani și arată SPECTACULOS! Solista are și iubit TINEREL: regulile pe care le respectă cu sfințenie
Are 77 de ani și arată SPECTACULOS! Solista are și iubit TINEREL: regulile pe care le respectă cu sfințenie
Ronald Gavril, lovitură URIAȘĂ pentru Anamaria Prodan. Răsturnare de situație în cuplul lor. Încă un bărbat care o dezamăgește
Ronald Gavril, lovitură URIAȘĂ pentru Anamaria Prodan. Răsturnare de situație în cuplul lor. Încă un bărbat care o dezamăgește
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
"Cam un 4.000 de lei ca să trăieşti decent". Ofertele angajatorilor pentru tineri, la târgurile de joburi
Tehnologia ULUITOARE care a generat CĂLDURĂ de peste 1.000 grade Celsius
Tehnologia ULUITOARE care a generat CĂLDURĂ de peste 1.000 grade Celsius
Strigătul disperat al fiicei milionarului român care a ajuns falit, la fel ca Irinel Columbeanu: Şi unui câine îi dai o pâine!
Strigătul disperat al fiicei milionarului român care a ajuns falit, la fel ca Irinel Columbeanu: Şi unui câine îi dai…
Ea este noua iubită a lui CRBL! Și-a găsit alinarea în brațele unei puștoaice, după divorț
Ea este noua iubită a lui CRBL! Și-a găsit alinarea în brațele unei puștoaice, după divorț
Mașinile care au primit interzis pe șosele. Se aplică din 20 Mai, ora 00:00
Mașinile care au primit interzis pe șosele. Se aplică din 20 Mai, ora 00:00
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Profesoară în vârstă de 30 de ani, găsită vinovată după ce a făcut sex cu doi elevi minori. Ce îi scria unuia dintre tinerii de 15 ani VIDEO
Profesoară în vârstă de 30 de ani, găsită vinovată după ce a făcut sex cu doi elevi minori. Ce îi…
Toleranţă zero pentru dezinformare: A fost lansat primul mecanism oficial de raportare a conţinutului deepfake din România
Toleranţă zero pentru dezinformare: A fost lansat primul mecanism oficial de raportare a conţinutului deepfake din România
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
×